Testul PISA și ora de religie: o oră care nu-și demonstrează rostul
Ultimele rezultate PISA nu spun că elevii români și-au pierdut credința. Spun ceva mult mai concret și mai grav: aproape jumătate dintre ei nu stăpânesc competențele elementare necesare pentru a înțelege lumea în care trăiesc.
Potrivit datelor PISA 2025, numai 52% dintre elevii români de 15 ani ating nivelul minim de competență la citire, 48% la matematică și 54% la științe. Aproape unul din doi copii are dificultăți serioase atunci când trebuie să identifice ideea principală a unui text, să folosească o informație într-o situație practică, să compare două variante sau să verifice dacă o concluzie este susținută de date. La citire, rezultatul este mai slab decât în 2022, iar față de 2015 ponderea elevilor aflați sub nivelul minim a crescut în toate cele trei domenii evaluate.
În fața acestor cifre, o întrebare devine greu de ocolit: de ce statul găsește, fără nicio ezitare, loc garantat pentru ora de religie în fiecare an de școală, de la clasa pregătitoare până la bacalaureat, în timp ce alfabetizarea funcțională, gândirea critică sau educația financiară rămân, an de an, la stadiul de intenție?
Trebuie spus de la început, ca să nu fie loc de confuzie: testul PISA nu demonstrează că ora de religie este cauza rezultatelor slabe. O asemenea afirmație ar fi necinstită. Există țări în care religia se studiază în școală și elevii obțin rezultate bune, după cum există state secularizate ale căror sisteme educaționale nu impresionează prin performanță. Legătura directă și comodă dintre religie și analfabetismul funcțional nu rezistă unei analize serioase.
Dar absența unei legături cauzale nu transformă ora de religie într-o disciplină scutită de întrebări. Și întrebarea centrală rămâne fără răspuns mulțumitor de zeci de ani: ce competență reală capătă un elev după una sau două ore pe săptămână de educație religioasă, repetate timp de doisprezece ani?
Răspunsul oficial este cunoscut: formarea morală, a caracterului, a valorilor. Este exact rezultatul pe care ora de religie, așa cum funcționează astăzi în marea majoritate a școlilor românești, nu-l poate dovedi. Ea rămâne, în cea mai mare parte, catehism evaluat prin notă: repetarea unor formule dogmatice, învățate pe dinafară, verificate printr-un răspuns așteptat, nu printr-o gândire construită. Este exact mecanismul pe care PISA îl sancționează la română, la matematică și la științe: memorarea fără înțelegere. Nu văd de ce religia ar trebui exceptată de la acest diagnostic doar pentru că obiectul ei este considerat sacru.
Mai mult, disciplina care se revendică drept furnizoare de caracter funcționează într-o școală care continuă să producă, an de an, violență, umilință, copiat și intoleranță față de cel diferit. Dacă orele de religie, repetate ani la rând, ar produce cu adevărat empatie, responsabilitate și discernământ moral, ar trebui să vedem efectul acesta undeva. Nu-l vedem. Iar atunci când o disciplină pretinde un rezultat pe care nu-l poate arăta, sarcina probei îi revine ei, nu celor care se îndoiesc de rostul ei.
Din punct de vedere juridic, religia este inclusă prin lege în planurile-cadru, iar participarea se face pe bază de cerere scrisă, cu opțiune revocabilă. Atât. Acesta este un fapt administrativ, nu un argument pedagogic. Faptul că o disciplină are protecție legală explică de ce supraviețuiește în orar, nu de ce merită locul garantat pe care îl ocupă. Iar libertatea formală de a nu participa spune puțin despre presiunea reală dintr-o clasă de treizeci de copii, mai ales în comunități mici, unde a fi "singurul care nu merge la religie" are un cost social pe care legea nu-l vede.
Un copil poate termina doisprezece ani de școală după doisprezece ani de religie, dar fără să știe să înțeleagă un contract, să calculeze costul real al unui credit, să distingă o știre de o manipulare sau să formuleze coerent un argument. Nu susțin că ora de religie i-a produs aceste lipsuri. Susțin că sistemul care a considerat religia indispensabilă, an de an, fără să-i ceară niciodată rezultate verificabile, în timp ce trata aceste competențe ca facultative, a făcut o alegere. Și alegerea aceasta poartă răspundere.
Se mai spune, în apărarea orei de religie, că ea ar putea deveni altceva: cultură religioasă, reflecție morală, dialog. Cred că această variantă îmbunătățită există, în cea mai mare parte, doar ca argument de rezervă, invocat de fiecare dată când disciplina este pusă sub semnul întrebării, și aproape niciodată ca realitate de catalog. Atât timp cât ora rămâne organizată confesional, evaluată prin notă și predată de cineva a cărui misiune declarată este formarea credinței, nu examinarea ei, discuția despre "ce ar putea deveni" rămâne o promisiune care justifică prezentul nereformat.
Rezultatele PISA mai arată ceva ce nu poate fi ascuns în spatele acestei dispute: eșecul școlii românești este, în primul rând, social. Copilul născut într-o familie săracă, mai ales în mediul rural, pornește cu un handicap pe care școala nu îl corectează, ci adesea îl adâncește. În unele sate, problema reală nu este că elevul are o oră de religie, ci că nu are profesor calificat la matematică, bibliotecă, internet bun sau pe cineva care să-l ajute atunci când nu înțelege. Scoaterea religiei din orar, de una singură, nu ar repara nimic din toate acestea.
Dar acest adevăr nu trebuie folosit ca scut pentru a proteja de orice evaluare o disciplină care nu-și dovedește rezultatul declarat. Într-un sistem în care aproape jumătate dintre adolescenți nu ating nivelul minim la citire și matematică, nicio oră nu ar trebui să beneficieze de imunitate doar pentru că obiectul ei este considerat sacru. Dacă ora de religie nu poate arăta, cu date și nu cu promisiuni, că formează gândire morală și nu doar conformism, atunci locul ei garantat în trunchiul comun ar trebui pus, serios, sub semnul întrebării, la fel cum ar trebui pusă sub semnul întrebării orice altă disciplină care ocupă timpul limitat al unui copil fără să-i ofere ceva verificabil în schimb.
PISA nu măsoară credința și nici lipsa ei. Verifică dacă elevul poate folosi ceea ce a învățat atunci când se confruntă cu o situație reală. Până când ora de religie va putea trece același test, adică va putea arăta, nu doar pretinde, că formează oameni capabili să gândească și nu doar să repete, ea rămâne exact ceea ce rezultatele PISA descriu la toate celelalte materii: timp petrecut în clasă fără o competență reală la capăt.