O lege cu nume de om

România va avea, în sfârșit, o nouă lege a integrității. Parlamentul a adoptat-o cu voturile PSD, PNL și UDMR, iar actul normativ urmează să ajungă pe masa președintelui Nicușor Dan pentru promulgare. Termenul este strâns, fiindcă de această lege depinde îndeplinirea unui jalon din PNRR și, odată cu el, accesul la aproximativ 770 de milioane de euro.

La prima vedere, lucrurile par simple: Parlamentul votează, Curtea Constituțională verifică, președintele promulgă, România își primește banii. Instituțiile funcționează, calendarul este respectat, iar integritatea publică primește o lege nouă.

Numai că, dincolo de această aparență impecabilă, rămâne o întrebare pe care nici graba, nici banii europeni și nici votul unei majorități parlamentare nu o pot acoperi: poate fi numită „lege a integrității” o lege în care a fost păstrată o dispoziție concepută astfel încât să producă efecte directe asupra mandatului unui anumit adversar politic?

Așa-numitul „amendament Fritz” a rămas în lege. El prevede că persoanelor pentru care s-a constatat definitiv o stare de incompatibilitate sau un conflict de interese înainte de intrarea în vigoare a noii reglementări le încetează mandatul în termen de 30 de zile, dacă perioada interdicției de trei ani nu s-a împlinit.

Dominic Fritz se află exact în această situație.

Să spunem însă lucrurile întregi. Primarul Timișoarei nu a fost declarat nevinovat. Există o constatare definitivă privind un conflict de interese administrativ, confirmată de instanță. Integritatea nu poate fi apărată selectiv, iar simpatia sau antipatia politică nu trebuie să înlocuiască adevărul juridic. Atunci când o instanță pronunță o hotărâre definitivă, acea hotărâre trebuie respectată, indiferent dacă îl privește pe Dominic Fritz, un lider PSD, un primar PNL sau orice alt demnitar.

Dar tocmai aici începe adevărata problemă.

La momentul săvârșirii faptei și la momentul la care situația sa juridică a fost stabilită definitiv, legea prevedea anumite consecințe. Parlamentul vine acum și adaugă o consecință nouă: încetarea mandatului aflat în curs. Nu pentru o faptă viitoare, ci pornind de la o situație juridică născută și judecată sub o lege anterioară.

Curtea Constituțională a considerat că nu ne aflăm în fața unei retroactivități veritabile. În motivarea sa, CCR susține că noua lege se aplică „efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute” și că încetarea mandatului nu ar reprezenta o sancțiune personală nouă, ci o măsură de protejare a integrității funcției publice.

Argumentul este sofisticat. Dar sofisticarea unui argument nu îl face automat și convingător.

Pentru cetățeanul obișnuit, realitatea este mai simplă: o faptă a fost săvârșită în trecut, a fost judecată definitiv în baza legii existente atunci, iar o lege adoptată ulterior adaugă un efect juridic care nu exista în aceeași formă la momentul respectiv. Putem numi această consecință „încetarea funcției”, „protejarea integrității mandatului” sau „efect viitor al unei situații trecute”. Dincolo de cuvinte, omul își pierde funcția în baza unei legi care nu exista atunci când a avut loc fapta.

Dreptul nu poate fi redus la schimbarea etichetei de pe cutie.

Mai există un aspect pe care partidele care au votat legea încearcă să-l treacă în plan secund. Dominic Fritz nu exercită doar o funcție administrativă. El deține un mandat obținut prin votul cetățenilor Timișoarei. Încetarea mandatului său nu îl afectează exclusiv pe politicianul Dominic Fritz, ci intervine asupra rezultatului unor alegeri locale.

Desigur, votul popular nu poate transforma un ales într-o persoană aflată deasupra legii. Un primar ales poate și trebuie să-și piardă mandatul atunci când încalcă legea și sunt îndeplinite condițiile stabilite în mod clar și anterior. Dar tocmai pentru că este vorba despre voința exprimată prin vot, regulile încetării mandatului trebuie să fie previzibile, generale și lipsite de orice suspiciune de răfuială politică.

Legile adevărate nu poartă nume de oameni.

Când o normă ajunge să fie cunoscută în întreaga țară drept „amendamentul Fritz”, avem deja dovada unui eșec legislativ. Chiar dacă textul se aplică formal mai multor persoane, contextul adoptării sale, declarațiile politice și insistența cu care a fost păstrat creează impresia puternică a unei legi cu destinatar cunoscut.

Astăzi destinatarul este Dominic Fritz. Mâine poate fi un primar PSD, un președinte de consiliu județean PNL, un parlamentar UDMR sau orice persoană devenită incomodă pentru majoritatea momentului. Odată acceptat principiul că efectele juridice ale trecutului pot fi reașezate printr-o lege nouă, tentația de a scrie legi împotriva unor persoane devine enormă.

PNL se află, la rândul său, într-o poziție greu de apărat. Liberalii au contestat legea la Curtea Constituțională și au susținut că amendamentul ridică probleme serioase, dar au votat în cele din urmă actul normativ pentru îndeplinirea jalonului PNRR. Explicația politică este ușor de înțeles: România nu își permite să piardă sute de milioane de euro.

Explicația morală este însă mult mai dificilă.

Banii europeni nu pot transforma o normă discutabilă într-una dreaptă. PNRR nu ar trebui folosit ca ambalaj pentru amendamente introduse în luptele politice interne. Europa ne cere instituții mai curate, reguli mai clare și un control real al averilor și intereselor demnitarilor. Nu ne cere să adoptăm legi care lasă impresia unei execuții politice și nici să reducem transparența sub pretextul protejării vieții private.

De altfel, aici se află marele paradox al acestei legi. Sub titlul solemn al „integrității”, România riscă să obțină mai puțină transparență asupra averilor și intereselor celor aflați la putere, dar mai multă eficiență în îndepărtarea unui adversar politic. Integritatea devine astfel nu o regulă generală de igienă democratică, ci o armă care poate fi orientată spre persoana potrivită la momentul potrivit.

Dominic Fritz a anunțat că va merge la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Din punct de vedere juridic, el nu poate contesta direct hotărârea CCR la Strasbourg. CEDO nu este o instanță superioară Curții Constituționale și nu anulează deciziile acesteia. Fritz va putea formula o plângere împotriva statului român, invocând încălcarea drepturilor sale garantate de Convenția Europeană, după producerea efectelor legii și după folosirea căilor interne disponibile.

Nu știm dacă va câștiga. CEDO nu judecă simpatii politice și nici nu decide cine trebuie să fie primar. Va analiza, dacă va fi sesizată în mod admisibil, dacă intervenția statului a fost previzibilă, proporțională și însoțită de suficiente garanții împotriva arbitrariului.

Dar România nu ar trebui să aștepte o eventuală condamnare la Strasbourg pentru a înțelege o regulă elementară: statul de drept nu înseamnă doar să ai o lege și o decizie a Curții Constituționale. Înseamnă ca legea să fie generală, previzibilă și scrisă fără răzbunare.

Președintele Nicușor Dan primește acum o lege pe care el însuși a contestat-o la Curtea Constituțională. După decizia CCR și după reexaminarea parlamentară, spațiul său constituțional de manevră este restrâns. Dar responsabilitatea politică nu dispare. Promulgarea nu trebuie însoțită de tăcere și nici prezentată drept un simplu gest tehnic impus de calendarul PNRR.

Președintele are obligația să explice public ce promulgă, de ce promulgă și care sunt rezervele sale față de o normă pe care a considerat-o contrară Constituției. Funcția prezidențială nu este aceea a unui notar grăbit să aplice o ștampilă înainte de expirarea termenului.

Dominic Fritz poate pierde un mandat. PSD poate câștiga o confruntare politică. PNL și UDMR pot spune că au salvat banii din PNRR. Curtea Constituțională își poate apăra raționamentul prin distincții juridice elaborate.

Dar pierderea cea mai mare ar fi alta: să ne obișnuim cu ideea că legea poate fi scrisă pentru a lovi un om, iar apoi justificată prin interesul public.

Integritatea nu înseamnă numai sancționarea celui care a greșit. Înseamnă și integritatea celui care scrie legea, a celui care o votează, a celui care o verifică și a celui care o promulgă.

Iar o lege care cere integritate cetățenilor și aleșilor trebuie să fie, înainte de toate, ea însăși integră.